Întâmplări și relatări despre vrăjitorie

ÎNTÂMPLĂRI ŞI RELATĂRI DESPRE VRĂJITORIE

din “Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989) – Apusul vrăjitoriei”

„Este mai mare decât mine”

Atâta vreme cât părintele Cosma era încă în această lume, venise o dată la mănăstirea noastră pentru linişte, timp în care mi-a relatat următoarea întâmplare: într-un sat oarecare, care este şi casa uneia dintre parohiile noastre ortodoxe, el reuşise, mulţumită şi ajutorului dat de comisarul pentru Kolwezi, să facă în aşa fel încât unul dintre credincioşii noştri să fie ales în postul de conducător al satului. Este un fapt bine ştiut că pretutindeni în Africa numeroşi oameni practică vrăjitoria indiferent de statutul lor social. Fiecare conducător de sat este principala persoană responsabilă pentru toate chestiunile legate de viaţa şi bunăstarea locuitorilor dintr-o jurisdicţie dată: el se ocupă de administraţie, de îngrijirea medicală, şcoli şi toate chestiunile etnice, religioase şi morale. Urmarea e că toţi sătenii – în caz de vreo problemă, fie ea de natură religioasă sau altceva – se adresează lui.
În acest caz, acel credincios ortodox care fusese ales conducător al satului se confruntase cu o oarecare problemă, ocazie cu care şi-a amintit de vrăjitorul responsabil de întinsul sat din imediata vecinătate, drept care s-a dus pe la el să-i ceară ajutorul. Vraciul a dat un răspuns memorabil: „Nu te pot ajuta, deoarece există un alt vrăjitor a cărui putere este mai mare decât a mea, şi mă refer la cel ce te-a botezat [se referea la cuviosul părinte Cosma]. Nu pot face nimic împotriva lui; nici măcar nu mă pot apropia de el. Du-te la el şi cere ajutor, este mai mare decât mine!” Iată care a fost recunoaşterea deschisă a vrăjitorului.

Cercul vicios al demonocraţiei

(…) La un moment dat, pe când călătoream prin sate, înainte să intrăm în oraşul Likashi, la o distanţă de aproape 15 kilometri, am oprit împreună cu alte două maşini în mijlocul drumului care fusese închis din pricina mulţimii oamenilor.
Mai mult de 500 de oameni alergau îngroziţi în susul şi în josul drumului. Apoi, câteva minute mai târziu, în faţa mea au apărut patru băştinaşi, cu obrajii aprinşi şi uzi de transpiraţie, purtând pe umeri sicriul unui copil.  Mulţimea îi urma în spate, înfricoşată şi ţipând. Se îndreptau spre noi cu paşi repezi şi siguri. Deodată, o putere nevăzută îi împinge în stânga şi-n dreapta. Astfel au fost înlăturaţi de pe calea care duce la cimitir. Deşi insistau să continue, au fost de două sau trei ori întorşi din drum în cerc. Cel mai important lucru dintre toate a fost că sicriul părea bătut în cuie pe umerii lor. În final, au fost determinaţi să se îndrepte către case, după care din nou spre drum şi spre râpă etc. Am întrebat trei persoane în trei ocazii diferite şi toate mi-au răspuns cu frică:
„- Părinte, magia e în spatele tuturor lucrurilor”.
I-am cerut bătrânului nostru şofer o explicaţie mai detaliată, iar el mi-a răspuns plin de frică:
„- Părinte, de acest fel de vrăjitorie am auzit încă de când eram copil, dar n-am crezut niciodată că este adevărat. Dar acum văd limpede că este. Tatăl copilului s-a dus la vraci cerându-i să facă vrăji pentru a da la iveală pe cel care a făcut vrăji şi i-a ucis copilul. Acum copilul mort (aici voia să ajungă şoferul băştinaş) nu le va îngădui să-i ducă trupul la cimitir până ce el îi va duce la cel ce i-a pricinuit moartea. În momentul în care pricina este înlăturată, adică moare, atunci oamenii vor fi liberi să-l ducă la groapă pe cel mort”.
„- Bine – i-am spus -, dar de ce aceia care se ostenesc să poarte sicriul pe spatele lor, fiind împinşi în stânga şi-n dreapta, nu pun sicriul jos?”
Îmi zise:
„- Nu pot. E ca şi cum sicriul ar fi blocat pe umerii lor. Dar, în plus de asta, ei vor să-l ajute şi pe tatăl să afle pricina morţii fiului său. Într-un alt caz, ei puneau sicriul jos, făcându-l să circule până ce ajungea la casa persoanei care făcuse vraja”.
Apoi i-am spus:
„- Acei oameni mor de epuizare. Şi la ce bun? Voi citi o rugăciune pentru decedat astfel încât satana să-i lase în pace să-l înmormânteze”.
„- Nu – îmi spune unul din catehumeni. Părinte, dacă citeşti rugăciunea, vraja se va sfârşi, dar, mai târziu, tatăl şi rudele sale vor veni să ne atace, deoarece l-au plătit pe vraci pentru a descoperi prin mijloace magice persoana care a făcut vraja şi a ucis copilul”.
Aşa că m-am pomenit într-un impas. Un cerc vicios al demonocraţiei.  Mulţimea a devenit mai sălbatică din pricina fricii de care a fost cuprinsă, astfel că am plecat de îndată ce s-a eliberat drumul.
Ne-am continuat călătoria; cu toate acestea, pe măsură ce părăseam satul, am privit oamenii îngroziţi care fugeau ca o turmă cu o întrebare chinuitoare: „Care dintre ei va fi victima magiei negre?”
După câteva zile am trecut din nou prin sat. Am vrut să aflu care au fost urmările cazului, căci văzusem cu ochii mei puterea satanei – cum a reuşit el să tulbure un sat întreg. Mi-am spus că totul ar putea fi o mascaradă ingenioasă. Urmarea a fost următoarea: sicriul, după ce a apucat-o pe diferite căi, a zburat în aer ca din puşcă, după cum mi-au spus, căzând în capul unei femei, care îndată a căzut moartă. Toţi au considerat că ea este responsabilă pentru moartea copilului. Faptul a fost certificat de vraci. Astfel, vrăjile magicienilor au făcut două victime. Trupurile au rămas unul peste altul timp de trei zile până ce, în final, prin intervenţia armatei, au fost transportate la cimitir.
Trebuie să remarcăm faptul că, atunci când se trezesc cu asemenea cazuri, mulţi oficiali de stat sau magistraţi îi condamnă făţiş pe vraci. Cu toate acestea, la puţin timp după aceea, ei sunt eliberaţi, de teamă ca nu cumva vraciul să facă vrăji asupra lor, şi iată că domnia şi înrâurirea vracilor din Africa continuă.
Alaltăieri, de Florii, mă aflam în Likashi când am găsit un băiat de 12 ani, mort, care zăcea în iarbă la aproape 200 de metri de biserică. Făcuseră uz de o seringă pentru a-i extrage sângele, folosindu-l în diferite practici magice.
De asemenea, este un lucru obişnuit să găseşti cadavre cu inima scoasă, pe care vrăjitorii o folosesc în practicile lor drăceşti. Se întâmplă mai cu seamă cu copiii cu vârstă mai mică. Sunt prinşi şi duşi în pădure, după care li se smulg inimile chiar dacă sunt încă în viaţă.
Un preot, părintele Romano, a vizitat o femeie aflată la închisoare, care i-a spus cum călătorise pe timp de noapte de la Kanaga până la Lubumbashi cu avionul ei, care s-a prăbuşit în Fungurume, deoarece rămăsese fără combustibil. Avionul ei era un cocean de porumb cu două aripi de găină de-a stânga şi de-a dreapta. A fost confecţionat de un vrăjitor, iar combustibilul era sângele unui bebeluş, pe care vraciul îl inserase cu seringa în miezul coceanului. A început să funcţioneze imediat, zburând în aer şi transportându-şi pasagerul. Zborul are loc întotdeauna pe la miezul nopţii, făcându-se cu scopuri demonice.
Este un fapt real, iubite frate, că vrăjitoria este ceva cu urmări reale. În acest fel, toţi africanii trăiesc cu frica de ea. N-am aflat nici până astăzi vreun creştin de-al locului care să nu se teamă de vraci…


Înşelat de iubirea de arginţi

Istorioara pe care suntem gata să v-o spunem este cum nu se poate mai înfiorătoare. Ea scoate în evidenţă puterea lui satan, învăţându-ne prin mărturia sa despre măreţia Ortodoxiei şi despre puterea urmaşilor lui Hristos, preoţii noştri ortodocşi.
Părintele Fotie din Fungurume ne-a relatat cum fiul său fusese prins în cursele magiei, deoarece voia să se îmbogăţească rapid şi fără eforturi. El este ortodox, iar numele lui este Berde (printr-o hotărâre a statului, ei au fost botezaţi aici, ocazie cu care şi-au păstrat vechiul nume). Este căsătorit şi lucrează în satul Kando, aflat la 50 de kilometri de Kolwezi, unde vinde diferite sortimente de băuturi.
Într-o zi, un magician înşelător a sosit în sat. Când a văzut cât de bine este întreţinută casa lui Berde, el a cerut voie să intre înăuntru, după care a zis: „Pot aduce clienţi prin care vei putea câştiga o grămadă de bani într-un timp foarte scurt”. Apoi a început imediat să-şi facă trucurile vrăjitoreşti în faţa unei mulţimi mari de oameni. A luat o foaie de hârtie pe care mai întâi şi-a băgat-o în gură, a scuipat pe ea, a mototolit-o, iar hârtia s-a transformat într-un şarpe. Apoi şarpele s-a transformat din nou în hârtie, hârtie care s-a transformat apoi în alte obiecte şi animale. Spectatorii care urmăreau această reprezentaţie erau plini de uimire, crezând că aveau un „zeu” în faţa lor.
Berde, tânărul nostru, i-a spus: „Sunt creştin ortodox şi nu ştiu dacă ceea ce îmi propui este de la Dumnezeu sau de la diavol. O voi întreba întâi pe soţia mea şi după aceea îţi voi da un răspuns”. Soţia i-a spus că afacerea cu vânzarea băuturilor a trecut prin destule necazuri şi că nu merge bine. Soţul ei n-a fost de acord, spunându-i că-i este inima grea, dar în final a cedat presiunilor soţiei care nu era ortodoxă. „Haide să cumpărăm nişte amestecuri magice – îi zise soţia – şi vei vedea ce bucurie va veni în casa noastră”.
Aşa că au cerut ajutor de la vrăjitor. Acesta a luat două sticle cu apă, a pus în ea şi ceva din băuturile sale, iar apa a prins o culoare portocalie. A acoperit una din sticle cu o basma şi s-a dus în curte să o îngroape în grădină, după care a zis cuplului: „Acea sticlă reprezintă o femeie moartă din trecut care-i va atrage pe oameni să cumpere bere de la barul tău”. În cealaltă sticlă a pus o fotografie a lui Berde, după care a săpat o groapă în spatele unei uşi din casă în care a îngropat sticla. Vrăjitorul a continuat prin a zgâria puţin mâna dreaptă a fiecăruia, ungându-le cu o substanţă magică, restul aruncându-l pe acoperişul casei. Apoi a luat trei crengi de copac, pe care le-a pus în cele patru colţuri ale casei. În final le-a zis:
„- Cu acestea şi cu praful de pe acoperişul vostru, nici un vrăjitor nu va putea intra în casa voastră şi chiar fulgerul va fi împiedicat să o lovească. Iar de acum încolo vor veni mulţi clienţi la prăvălia voastră, iar voi veţi face o grămadă de bani”.
Berde a întrebat cât îi datorează în schimb, iar el a răspuns că vrea să fie plătit cu bani:
„- Cât?”
„- Voi sta cu tine trei zile, iar tu trebuie să-mi dai atâta cât îţi voi cere atunci când voi pleca”, a fost răspunsul vrăjitorului.
Berde a câştigat 500.000 de zairi numai în prima zi, iar în zilele următoare aceeaşi sumă, astfel că în trei zile a câştigat 1.500.000 de zairi.
Apoi, vrăjitorul i-a spus:
„- Plec, dă-mi toate câştigurile tale din ultimele trei zile”.
A luat banii, iar înainte să plece i-a zis:
„- Ai mare grijă. Nu te culca cu altă femeie, ci numai cu soţia ta şi asigură-te să nu atingi cumva cadavre. Chiar dacă îţi moare fratele, nu trebuie să-l atingi. Ţine-te departe de cadavre”.
Cu aceste cuvinte, a luat banii şi a plecat. Zilele treceau şi Berde aştepta clienţii, dar degeaba. Nimeni n-a venit la bar. Acum că nimic nu mai mergea bine, abia având ce să mănânce, tristeţea se aşternu în casa lor. Într-o zi, s-a dus la câmp şi a adunat o traistă de manioc , un produs local, pentru a-l vinde la în Kolwezi. Din banii luaţi din vânzarea maniocului a cumpărat un sac cu porumb. În acea noapte, cedând ispitei Diavolului, s-a repezit la o femeie şi s-a culcat cu ea. Apoi a băut lutuku (o băutură alcoolică locală foarte tare) şi s-a făcut cui, apoi a mâncat diamba (haşiş), care l-a făcut să-şi piardă minţile. A înnebunit şi n-a mai fost conştient de faptele sale. A petrecut nopţile în grădinile străinilor, soldaţii îl băteau, iar atunci când rătăcea de acolo până acolo pe străzile din Kolwezi, plângând, ţipând şi tulburând pe toţi, copii aruncau în el cu ce apucau. A apărut la Misiunea Catolică, dar a fost aruncat afară cu bătaie.
Tatăl lui, părintele Fotie, fiind informat despre nebunia fiului său şi despre rătăcirile lui de prin Kolwezi, a venit la noi, cei de la Misiunea Ortodoxă, pentru a ne spune această nefericită poveste. Trimisese trei dintre fiii săi pentru a-l prinde pe Berde, a-l lega şi a-l aduce acasă în satul Kisote.
Când a ajuns acasă, încă legat, Berde i-a spus tatălui său:
„- Tată, când m-au prins fraţii mei, am văzut o lumină strălucitoare, aşa ca o lumină de fulger. Nu cred că voi muri”.
Părintele Fotie l-a întrebat cum de a ajuns într-o stare ca aceasta, iar el i-a spus întreaga poveste. A fost dus la biserică, s-a spovedit şi, de îndată ce s-a citit rugăciunea de exorcizare a Sfântului Vasile, duhul necurat a ieşit din el, iar Berde a părăsit biserica într-un calm desăvârşit. I-a spus tatălui său:
„- Haide acasă să aruncăm substanţele magice pe care le-a lăsat vrăjitorul”.
Părintele Fotie a luat binecuvântare de la un preot de la Misiune şi a plecat în Kando cu fiul lui. Când au ajuns acolo, părintele Fotie a citit slujba Agheasmei Mici şi a înlăturat sticlele şi cele trei crengi, iar la urmă a făcut sfeştanie în casă, pecetluind-o cu semnul Sfintei Cruci. A aruncat fotografia fiului său dintr-una din sticle, respectiv baticul ce se afla în cealaltă sticlă, a făcut semnul Crucii pe amestecurile magice şi le-a turnat pe pământ. În timp ce părintele Fotie vărsa amestecurile din prima sticlă, s-au făcut auzite un fel de urlete înspăimântătoare.  A stropit toată casa cu apă sfinţită precum şi locurile unde fuseseră puse farmecele, iar la sfârşit a băut şi fiul său. Acesta s-a dus apoi la el şi i-a mărturisit:
„- Am vrut să lucrez ascultând de voia lui Dumnezeu, dar diavolul m-a înşelat. Nu voi mai cădea în aceeaşi cursă din nou. Voi rămâne credincios Bisericii”.
După ce şi-a împlinit slujirea apostolică, părintele Fotie s-a întors în pace la Misiune, relatându-ne toată povestea şi dând slavă lui Dumnezeu. Acum, oriunde s-ar duce, el poate da mărturie de măreţia lui Dumnezeu prin relatarea acestui episod, adeverind astfel credinţa creştinilor în cele şapte parohii ale sale.

Preotul ortodox este foc pentru vrăjitor

Am fost preot la Misiunea Ortodoxă din Kolwezi timp de aproape 10 ani. Actualmente slujesc la parohiile Sfântul Andrei, Sfântul Toma şi Sfânta Parascheva. Istorioara pe care am de gând să v-o spun a avut loc în august 1990, în oraşul Kolwezi.
Părintele Meletie, care conduce misiunea  noastră, primise o cerere de la două familii creştine pentru a le face o vizită în scopul rezolvării unei probleme legate de vrăjitorie. Preotul care era atunci de rând a hotărât să mă trimită pe mine, ca unul care eram zairez şi înţelegeam mai bine problemele compatrioţilor mei.
Un băiat de 13 ani din tribul Luba-Şaba fusese vrăjitor încă de la vârsta de 7 ani. Bunicul său a fost cel ce l-a iniţiat în domeniul magiei negre. Din pricină că părinţii lui îl alungaseră din casa părintească, băiatul locuia cu unchiul său după tată. Alături de casa în care locuia unchiul băiatului, locuia o familie ortodoxă.
În cartierul în care acest copil vrăjitor locuia, trăia o vrăjitoare care, o dată ce l-a aflat, i-a zis: „Tu trebuie să-mi fii soţul şi călăuzitorul meu pe calea vrăjitoriei”. Într-o zi, vrăjitoarea l-a trimis pe copil într-un anume loc, dându-i unele instrucţiuni precum: „du-te şi caută mâncare”, adică să caute o victimă pentru a o ucide de sărbătorile Crăciunului şi a Anului Nou (1 ianuarie). Plecat după această „mâncare”, copilul vrăjitor îl găsise acasă pe unchiul său, de la care a furat în secret un articol de lenjerie de corp, pe care l-a dus vrăjitoarei. Apoi s-a dus la casa creştinilor ortodocşi, unde unui copil i-a dat o pătlăgică, iar altuia un peşte. Pentru că erau flămânzi, copii au mâncat tot ce li s-a dat, dar au simţit un gust ciudat, începând să creadă că mâncau carne umană crudă. Atunci când primul copil a mâncat ceea ce părea o pătlăgică, el şi-a pierdut pe dată cunoştinţa.
Unchiul acestui copil vrăjitor este membru al unei comunităţi religioase protestante numită Basantu. Într-o zi, pe când pastorul acestei comunităţi rostea rugăciunile, s-a întors către unchiul acestui copil, zicând în faţa adepţilor săi: „Familia ta nu este bine. În casa ta este un băiat care este vrăjitor”. Astfel că unchiul băiatului l-a luat pe nepotul său la „biserica” lor. Acolo au început să se roage, iar copilul a scos din gură o sfoară cu trei noduri. Prin această sfoară, el intenţiona să ucidă trei oameni. Pastorul l-a întrebat pe copil ce însemna acea sfoară. Iar el a răspuns că unul din noduri este pentru unchiul său, iar celelalte două erau pentru doi copii dintr-o familie anume. Băiatul a mai spus: „Haideţi să mergem în casa acestor creştini ortodocşi”. Au mers şi au cerut să li se permită să intre. În fiecare din camerele unde dormeau copiii era o rădăcină groasă plantată sub pat, pe care ei au rupt-o, deoarece era menită să exercite o influenţă satanică fatală asupra copiilor atunci când aceştia se întind noaptea să doarmă.
Părinţii din această familie ortodoxă socotiseră de cuviinţă să cheme între timp un preot ortodox. Astfel că s-a nimerit ca, la cererea părintelui Meletie, să mă duc eu să-i văd. L-am chemat pe copilul vrăjitor şi am început să vorbim. Întâi l-am întrebat pe unchiul său: „Ai cunoştinţă despre problema nepotului tău?”
„Da, ştiu că este vrăjitor”, a zis el.
Apoi l-am întrebat şi pe copil: „Eşti vrăjitor?”
„Da, sunt.”
„Dă-mi toate instrumentele vrăjitoreşti.”
Copilul răspunse: „Nu pot, căci este o femeie care se va supăra şi mă va ucide”.
I-am spus: „Nu, nu te va ucide; dacă vei crede în adevăratul Dumnezeu, nu vei fi ucis”. Mâinile lui erau legate, i le-am dezlegat şi i-am zis: „Dumnezeul nostru te iubeşte şi te va ajuta”.
Copilul răspunse: „Noi ne facem ritualurile în cimitir, după miezul nopţii”.
„Cum ai început şi cum i-ai atras şi pe alţii la practicile tale diavoleşti?”
„Pentru a ucide o persoană sau pentru a o alătura grupului, noi luăm lenjeria de corp sau un fir din îmbrăcămintea acesteia, prin care îi facem vrăji.”
„Deci, dacă atingi hainele cuiva, ai puterea să-i faci o vrajă; la asta te referi?”
„Da, este foarte uşor.”
„Şi deci dacă ai lua un fir sau mi-ai atinge haina, ai putea să mă vrăjeşti?”
„Nu! Nu pe tine! Este un foc care te înconjoară, care m-ar arde dacă m-aş apropia.”
I-am întrebat pe părinţii lui: „Copilul vostru este vrăjitor?”
„Da, de la 7 ani.”
„Trebuie să-l ajutăm să scape de vrăjitorie, altminteri viaţa lui nu va fi nimic altceva decât o sumă de necazuri. Dacă astăzi el va intra într-o casă creştin ortodoxă, mâine va fi altundeva, iar poimâine va fi la închisoare. Iar voi veţi plăti Statului o amendă, plus o compensaţie celor cărora el le-a făcut rău.”
În cele din urmă i-am adunat pe toţi creştinii ortodocşi din zonă, am făcut o listă cu numele lor şi am săvârşit slujba Agheasmei Mici, urmată de exorcismele Sfântului Vasile. Apoi, pe cei doi copii  i-am uns cu mir de la icoana Maicii Domnului din Malevi, dăruit de părinţii de la Misiune. Toată lumea a fost fericită şi a dat slavă lui Dumnezeu. De atunci, copiilor nu li s-a mai pricinuit nici o problemă din partea dracilor. Apoi au mers la biserică, s-au spovedit şi s-au împărtăşit. Trebuie să notăm că, de îndată ce a ajuns acasă, copilul vrăjitor şi-a pierdut minţile.
Părintele Iacov Banza Katafukanya a relatat această întâmplare subsemnatului.

Neputincios în faţa puterii lui Dumnezeu

Altă dată, părintele Iacov se dusese în satul lui, Lualaba. Acolo se întâlnise cu un vechi prieten care devenise vrăjitor. Au vorbit împreună despre Dumnezeu, iar părintele Iacov i-a propus vrăjitorului să vină la biserică să vadă cum se desfăşoară Vecernia. Prietenul lui a venit la biserică şi a urmărit totul cu atenţie de la o oarecare distanţă. La sfârşit, vrăjitorul i-a spus vechiului său prieten: „După cât am putut urmări, noi ne închinăm unuia şi aceluiaşi Dumnezeu. Tămâiezi altarul aşa cum fac şi eu, înalţi rugăciuni aşa cum fac şi eu. Nu e nici o diferenţă”.
Părintele Iacov a răspuns: „Bine atunci, haide acum să mergem la biserica ta”. Dar celălalt a refuzat categoric: „Nu, nu veni, nu mă pot ruga dacă tu eşti prezent. Chiar şi înainte, când spuneai că te vei ruga pentru mine de la distanţă, am rămas fără nici o putere. Darămite dacă ai veni şi te-ai ruga în casa mea!”
Din această istorioară putem concluziona că slujitorii lui satan se pomenesc total dezarmaţi înaintea puterii lui Dumnezeu.

Lovitura finală

Ori de câte ori este posibil, Biserica săvârşeşte prin sate Botezuri ale catehumenilor în timpul anotimpului secetos, din mai până în octombrie. Astfel că părintele Meletie se dusese să boteze catehumenii în Fungurume, după care s-a dus în satul Tenke. În timp ce părintele săvârşea exorcismul de dinaintea Botezului, o fetiţă  a căzut jos inconştientă. Duhul satanei voia să o chinuiască, căci părăsise cultul său şi intrase în credinţa Bisericii noastre ortodoxe, care este atât de plină de lumină strălucitoare. A reuşit să-şi revină puţin mai târziu, fiind botezată împreună cu ceilalţi, împotrivindu-se astfel loviturii finale a bestiei din epoca actuală.

Un tânăr vrăjitor vine la lumină

În 1994, luna septembrie, am plecat din Kolwezi pentru a săvârşi nişte botezuri în satele din Kasaji, la aproape 350 de kilometri de Kolwezi. Prima noastră oprire a fost în Mwenye-Kula, la biserica ortodoxă Sfânta Ecaterina. Aici vreau să vă reţin atenţia la o întâmplare care m-a mişcat.
După-amiază, toţi catehumenii au venit să se spovedească. Printre ei se afla un băiat de 16 ani care venise să-i predea părintelui Cosma din Kawayongo toate instrumentele lui magice. A doua zi, bucuros şi plin de hotărâre, a venit la Hristos şi s-a botezat, luându-şi numele de Augustin. În viaţa sa, cultul întunericului luase sfârşit. „Toate s-au umplut de lumină!”

Refuzul de a preda obiectele magice

Părintele Romano mi-a relatat următorul incident, care a avut loc în parohia Sfântul Ioan Teologul din Fungurume:
„În 1985 eram preot în parohia Sfântul Ioan Teologul din Fungurume. Într-o duminică, cuviosul părinte Cosma a venit să boteze. După ultimele sfătuiri şi recomandări stricte către catehumeni, el a accentuat: «Toţi cei care în trecut s-au ocupat cu vrăjitoria, să aducă până diseară toate obiectele şi băuturile pe care le-au folosit». Au fost doar câţiva cei care au le-au adus: idoli de lemn, lichide, piei de şarpe şi alte lucruri de acest fel. Unul dintre catehumeni, al cărui nume era Sabachila, n-a vrut să-i aducă părintelui Cosma obiectele. A fost botezat a doua zi fără a-şi preda obiectele şi fără a mărturisi acest lucru.
Au trecut 7 luni şi el n-a venit nici măcar într-o duminică la biserică. S-a hotărât să meargă totuşi într-o duminică, purtând în buzunar micul lui «zeu», un idol de lemn, ce reprezenta dumnezeul lui, speranţa lui, păzitorul şi acoperitorul lui în toate clipele primejdioase. Înainte de a intra în biserică, a avut următorul gând: «Acum vom vedea ce putere are Biserica Ortodoxă, care spune că este mai puternică decât vrăjitorii şi farmecele lor».
Când a intrat şi a mers să se închine la icoana Sfântului Ioan Teologul, aşa cum fusese învăţat cu luni în urmă la catehism, a simţit ceva asemănător electricităţii care se răspândea prin trupul său. O durere puternică a început să-i invadeze tot trupul, iar el, deşi se afla într-o agonie cumplită, se străduia să nu scoată un cuvânt. Ceilalţi nu şi-au dat seama de nimic. La sfârşitul Liturghiei, toţi au plecat spre drumul lor, incluzând pe tânărul magician, care a sosit acasă cu dureri groaznice prin tot trupul.
După câteva zile, durerile s-au intensificat. Starea lui se înrăutăţise considerabil, drept care a fost dus la spitalul Jecamine din Kakanda. Medicii, în ciuda generoaselor eforturi, n-au fost în stare să-i uşureze deplin durerile. S-a întors acasă fără nici o speranţă. A intrat înăuntru şi mi-a zis: «Părinte Romano, eu o să mor. Boala mi se trage de la icoana Sfântului Ioan Teologul. Când m-am închinat la ea acum câteva luni, ceva asemănător electricităţii mi-a străbătut tot trupul».
I-am spus: «De la mine n-am nimic să-ţi spun. Du-te şi te închină din nou icoanei Sfântului Ioan Teologul, de data aceasta cu pocăinţă, şi vei fi vindecat». Mi-a zis: «Dacă privesc această icoană, voi muri». Nu s-a închinat icoanei, întorcându-se acasă la fel de bolnav ca şi înainte.
După puţină vreme, părintele Cosma i-a vizitat pe cei de curând botezaţi din Fungurume. L-a întâlnit pe Sabachila, care i-a relatat întreaga lui poveste. Părintele l-a îndemnat să se închine Sfântului, dar a refuzat din nou, spunând că va muri dacă i se va închina. Medicul grec, Thanos Tzotzos l-a sfătuit şi el acelaşi lucru, dar vrăjitorul n-a voit să asculte (Fapte 7, 39).
Sfârşitul lui părea să se apropie. În câteva zile a murit în mijlocul unor dureri îngrozitoare, rob al satanei şi dispreţuitor al Sfântului Botez ortodox.

Înfrângerea unui misionar romano-catolic

Părintele Iosif din Lubumbashi ne-a istorisit un incident tragic, ieşit din comun, întâmplat în Kinshasa, capitala ţării Congo.
Pe când trăia în capitală, care era şi locul de naştere, la o biserică a romano-catolicilor a avut loc un eveniment nefericit. În acea vreme, el, părinţii, surorile şi fraţii lui erau cu toţii romano-catolici.
Cel responsabil cu această biserică era un preot care venise din Belgia pentru a lucra în câmpul misionar din Zair. Având un zel personal puternic, a reuşit să aducă pe mulţi africani la biserica sa. În schimb, pe partea străzii unde se află biserica sa, un vraci şi-a stabilit „cartierul său general”. În fiecare seară, în chiar timpul când preotul romano-catolic îşi ţinea slujbele, vrăjitorul suna din bongo-ul său , aduna oamenii în jurul său şi-şi săvârşea ceremoniile magice. El îşi punea idolii de lemn să danseze, oamenii cântau şi, în general, făcea mult zgomot şi tulburare, şi acestea nu făceau decât să facă deşarte lăudabilele eforturi ale preotului romano-catolic.
El i-a sugerat magicianului să stabilească o altă oră pentru a-şi chema adepţii, dar acesta nici n-a voit să audă. Le-a cerut să nu facă un zgomot atât de mare, dar iarăşi au rămas de neînduplecat.
Astfel, preotul a fost silit să se ducă într-o zi personal la adunările demonice. Întrucâtva mânios şi enervat, el a înşfăcat idolii de lemn pentru a-i arunca la gunoi. Dar ce nenorocire groaznică s-a abătut asupra lui! Unul din idolii mai mari s-a lipit de palma sa şi nu voia să se dezlipească cu nici un chip. Preotul a tras de el cu disperare, dar degeaba. Furia sa ajunse la culme. Atunci magicianul i-a zis: „Dacă mă laşi să-mi fac treaba, atunci nici unul dintre obiectele mele nu-ţi va face rău”. Preotul catolic i-a promis că nu se va mai băga niciodată în treaba magicianului. Astfel, la porunca vrăjitorului, idolii s-au îndepărtat de mâinile sale. De ruşine şi supărare, preotul a plecat pentru totdeauna în Belgia – ţara lui de baştină, luând primul zbor disponibil.

Un misionar protestant primeşte o lecţie

În luna august 1994, tot  Kolwezi-ul era în stare de agitaţie din pricina unor reclame, afişe şi plancarde care anunţau că Hristos va veni să-i vindece pe bolnavii şi neputincioşii, pe ciungii şi pe orbii din toată zona aceea . Mii de dolari fuseseră cheltuiţi pentru pregătirea primirii pastorului penticostal care venea din Africa de Sud pentru a-i vindeca pe bolnavii din Zair.
Aceeaşi primire şi festivităţi l-au aşteptat în Lubumbashi, unde mulţi oameni îl urmaseră în speranţa că vor fi vindecaţi. Începutul acestei noi propovăduiri şi vindecări „mesianice” a coincis cu începutul Canoanelor Maicii Domnului, pe care ortodocşii le săvârşesc în luna august. Preacuviosul părintele nostru, arhimandritul Meletie, îi avertizase din timp pe creştinii ortodocşi de sosirea acestui pseudo-Mesia, interzicându-le credincioşilor să se ducă la aceste adunări chiar şi numai din curiozitate. Numai la doi sau trei creştini le dăduse permisiunea să se ducă şi să asculte cele ce spuneau acolo, pentru a putea să-i informeze pe cei din conducerea Misiunii Ortodoxe. În fiecare seară, „mesia” îi provoca cu câte ceva în engleză, iar doi oameni traduceau cuvintele sale în franceză şi swahili, adoptând un ton furtunos astfel încât oamenii să vină în masă ca să fie vindecaţi. În acelaşi timp, părintele Meletie se afla în biserica Sfântul Gheorghe, la aproape 100 de metri de adunarea demonică, rostind canoanele Maicii Domnului, precum şi rugăciuni pe metanii cu genunchii plecaţi, dar şi omilii şi predici. Cele două adunări concurau pentru a vedea care va ieşi biruitoare.
Rezultatul s-a văzut a doua zi, duminică dimineaţa, venind chiar de pe buzele acestui presupus predicator protestant şi săvârşitor de false minuni: „Am fost în numeroase ţări şi oraşe, şi peste tot predica mea s-a încununat cu succes, dar cele prin care am trecut aici în Kolwezi mi s-au întâmplat pentru prima dată. Am fost aici atât de multe zile şi totuşi n-am putut face nici măcar o minune. Mă întreb de ce? Cred că aici în oraşul vostru există o altă forţă, iubiţilor, care, destul de ciudat, nu m-a lăsat  să vă vindec şi să vă fac pe toţi să credeţi în Iisus Hristos. Plec cu o mare amărăciune în suflet şi nu mă voi mai putea întoarce în oraşul vostru”.
Această minune a lui Hristos şi a Maicii Sale  s-a confirmat astfel prin chiar mărturisirea acestui duşman al Adevărului. Vestea s-a transmis credincioşilor în duminica următoare, iar ei au dat slavă lui Dumnezeu, prăznuind această biruinţă cu cântări de laudă.

Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *